Gigantul suedez care a dat lovitura în România, și-a dublat profitul într-un an. Parcă ți-ai dori să lucrezi la IKEA
Când vine vorba de afaceri care te-ai aștepta să fie semnificativ mai predictibile din pricina profitului și a încasărilor, IKEA pare să fie destul de sus pe listă. Cu toate acestea, gigantul a atins performanța de a-și dubla profitul în ultimul an.
Ca mulți al giganți din piață care activează la nivelul cifrelor de afaceri al IKEA, compania este împărțită în mai multe componente aparent independente. De această dată vorbim de Inter IKEA, compania care, practic, aprovizionează toate magazinele din țară și francizează denumirea suedeză pe care o știm cu toții. Aceasta este compania mamă a întregului lanț global.
Profitul de miliarde al IKEA, în detaliu
Conform celor mai recente date economice publicate de compania suedeză, Inter IKEA și-a dublat profitul anual, odată cu diminuarea presiunii asupra costurilor. Astfel, și-a redus prețurile și a atins performanța de a face o treabă semnificativ mai bună în a anticipa reducerile în lunile următoare, după cum se arată în raportul celui mai mare brand din lume de mobilă, citat de Reuters.
Înainte de impozitare, compania din spatele lanțului de magazine IKEA s-a bucurat de un profit de 1,95 miliarde de euro sau 2,07 miliarde de dolari. Valoarea este în creștere de la 931 de milioane cu un an mai devreme, acea valoarea fiind chiar mai jos de jumătate față de realitatea actuală. Merită avut în vedere că problemele financiare de anul trecut au fost amplificate și de închiderea fabricilor rusești, la scurt timp după începerea invaziei din Ucraina.
Citește și: Ikea nu vrea să apară în jocuri video: ce i-au cerut unui dezvoltator de jocuri indie
IKEA a intrat în normal, conform directorului financiar
Conform declarațiilor lui Martin Van Dam, director financiar la IKEA, pentru Reuters, rezultatele au revenit la normal după un 2022 zdruncinat. ”Am încercat să ne asigurăm că retailerul are prețul corect și, odată cu întârzierea prețurilor (mai mari), am ajuns să suportăm o mulțime de costuri în acel an. Dacă te uiți la anul 2021, randamentele sunt similare cu cele de acum”, a spus Van Dam.
Pentru a-și menține suveranitatea în piață, IKEA va continua să micșoreze prețurile, cât timp vor scădea prețurile. ”Costurile care au tendința de scădere ar trebui să afecteze în mod pozitiv prețurile pentru clienții IKEA în anul viitor și ulterior”, se arată într-un comunicat. Este important de reținut că, deși Inter IKEA a redus prețurile pentru furnizorii săi, va mai dura ceva timp până când acele reduceri se vor resimți în fiecare colț al mapamondului în care activează compania.